sâmbătă, 30 iunie 2012

Amintiri

   
                                             
        Frumoase timpuri acelea pe când mă întorceam obosit și murdar din cap până în picioare acasă, dupa o zi de cutreierări prin cartierul meu uriaș. Îmi amintesc cum mama mă aștepta mereu cu masa pregătită ,conștientă fiind că eu mă întorc din nou cu hainuțele rupte în nenumarate colțuri. Știa că nu e vina mea. Știa că defapt curiozitatea mea nebună de a face cele mai trăznite lucruri era de vină.
   
        Adevărat. Curiozitatea mea întrecea oricare limită. Nu există zi în care să mă plictisesc. Îmi plăceau nenumărate lucruri precum leagănele ce construiam împreună cu prietenii mei de pe atunci, legând franghii în aprope toți copacii padurii; căsuțele în copac, ce tot împreună cu ei, transpirând zideam cu câte două, trei scânduri pe zi; sau "războaiele" cu bulgări de zăpadă pe timp de iarna ce se transformau într-o adevărată luptă pe viață și pe moarte în sufletele noastre luptătoare de copii.
 
       Dar nimic din ceea ce făceam nu mă bucura îndeajuns de mult precum o facea poate cel mai mare vis al meu de când eram mic : Fotbalul. De când aveam 7 ani ceva în sufletul meu mă cuprindea și creștea devenind din ce în ce mai intens ori de câte ori atingeam o minge. Îmi plăcea să stau în poartă. Deși eram mic de înălțime și firav ca fizic, nu ezitam și nu îmi era frică să joc fotbal cu cei mari. De multe ori mă loveau, dar tot ei mă ridicau și mă felicitau că am salvat un gol cu mici consecințe.
 
       Îmi amintesc de prima mea echipă oficială de fotbal : Fc.Brasov. Imaginați-vă un băiețel de numai 7 ani ce apăra mingile ca un adevarat profesionist, în ciuda înălțimii și a mânușilor de sudor ale tatălui său. Cât de mult m-am bucurat când tata mi-a dăruit o pereche de mănuși de ale sale. Erau atât de mari încât îmi cădeau de pe mâini de fiecare dată. Dar asta nu mă oprea. Eram foarte ambițios.
 
       Dorința mea, când priveam meciurile de fotbal la televizor, era aceea de a trăi emoțiile ce acea mulțime de oameni îți transmite în timp ce te privește jucând. Vroiam să devin înalt și faimos.Vroiam ca publicul să strige numele meu și ca toți sa fie mândri de mine.
   
       Îmi amintesc de primul meu turneu în deplasare. Eu eram atât de nerăbdător să ajungem în Arad cât mai repede posibil și să joc îmbrăcat cu tricoul meu de titular cu numărul 1. Eram atât de mândru de mine că obținusem acel tricou. La sfârșitul turneului nu m-a bucurat mai mult faptul că echipa noastră câștigase turneul, ci diploma și medalia ce am obținut ca și premiu pentru cel mai bun portar.
 
       Acesta era visul meu. Sa devin un portar. Să joc împotriva echipelor lumii și să obțin cât mai multe medalii și să strâng cât mai multe emoții ce numai fotbalul îți poate transmite atunci când ești protagonist...

 Și uite-mă aici după 12 ani de fotbal, la vârsta de 19 ani reamintind de acea ambiție ce de-a lungul anilor am pierdut renunțând la această lume a fotbalului puțin pentru școală și mai mult pentru iubire.

                                                                                        P.S..poza este autentica :P


Acest articol participa la competita Blog Power Editia 28.

7 comentarii:

  1. Frumos vis. E bine că ai obţinut şi rezultate materializându-l. Să ai o noapte liniştită şi faină.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va multumesc.Sa aveti o seara la fel de frumoasa!

      Ștergere
  2. Mi-a plăcut foarte mult articolul tău,cu descrierea atât de simplă dar atât de vibrantă...Mulțumesc și felicitări! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. cred c-a fost o adevarata placere pentru tine perioada asta cu meciurile :))

    RăspundețiȘtergere
  4. Si tatal meu este antrenor de fotbal si pentru ca si mie imi place, felicitari pentru acest articol! Succes!

    RăspundețiȘtergere
  5. Frumos... dar asa cum ai spus si tu, visele copiiilor se pierd in timp, nu neaparat pentru ca nu sunt bune, ci pentru ca apar alte prioritati.

    RăspundețiȘtergere
  6. Imi pare asa de rau ca ai renuntat la acest vis din vina mea. S'a dovedit apoi ca nu trebuia sa o faci, deoarece , renuntand la visul tau pentru al meu, am pierdut amandoi visele noastre. Sper mult ca aceasta pierdere sa ne conduca spre un vis comun si mult mai mare: visul de a avea o familie fericita impreuna, iubindu-ne! Te iubesc, iubirea mea :*:*:*:*

    RăspundețiȘtergere

Fii sincer si spune-ți părerea!