Am căutat în
gânduri și am reușit să
găsesc cuvintele ce îmi
descriu cel mai bine sentimentele despre Trecut,Prezent și
Viitor.
Am privit viața
precum oricine ar fi privit o casă. O casă
ce numai atunci când moartea desparte
sufletul de trup poți
spune că este complet construită.
Ultima suflare în această
viață reprezintă
ultima cărămidă din casa fiecărui
suflet. Ca orice altă casă,
aceasta are o temelie ce oferă ei
un sens de echilibru. Am căutat mult în
adâncul sufletului, iar la sfârșitul
călătoriei mele am descoperit că
Prezentul, pentru mine, este cel ce poate oferi vieții
de zi cu zi acel echilibru. Deși ea,
viața, ne învată
că nu tot ce trăim
ne pune un zâmbet pe față,
eu din inimă și
fără frică
îndrăznesc să
spun sfidând lumea întreagă
că nu poate să
nu existe echilibru atunci când în
Prezent iubești și
ești iubit. Iubirea oferă
casei o temelie puternică, zidită
în dragoste, pasiune și
încredere.
Această
casă, nu este terminată;
ea se zidește în
fiecare zi cu câte o cărămidă.
Cu câte o întâmplare,
cu câte un zâmbet
sau o lacrimă. Pereții casei sufletului
meu înseamnă
Viitorul. Un Viitor ce în prezent ia
viață. Nu mereu cărămizile
sunt zidite de viitor. Ele pot cădea și
se pot sparge atunci când întâmplări
nu prea frumoase tulbura sufletul; însă
spărgându-se, ele se topesc și
se combină cu temelia casei făcând-o
și mai puternică.
Prezent și Viitor, trăite
în iubire, se vindecă
unul pe celălalt, construind o viață
frumoasă și transformând
lacrimilile în zâmbete.
Trecutul vieții,
ascultând șoaptele
inimii mele, nu face parte din arhitectura casei mele.
Eu văd Trecutul ca fiind grădina
ce o înconjoară. Depinde de noi
ce fel de grădină va fi aceasta. Daca
privim trecutul cu ură, părere
de rău și
durere, grădina sufletului nostru va fi
lipsită de culoare. Ea va fi uscată.
Chiar dacă există
iubire în casă,
privind pe geam tristețea ar învălui
gândurile noastre șau
chiar mai rau: al persoanei ce ne iubește. În
schimb grădina vieții
mele, privind Trecutul cu zâmbetul pe chip
și amintind numai momentele în
care fericirea îmi alinta inima, eliminând
orice aspect negativ al întâmplărilor
trecute, este înnecată
în trandafiri și
lalele; înnecată
în verdele frunzelor și
al ierbii proaspete. Mereu colorată și
tânără.
Cine nu trăiește
iubire este veșnic hoinar și
fărp de casă.
Acest articol participa la competitia "Blog Power" editia 18.
Acest articol participa la competitia "Blog Power" editia 18.
mi-a placut foarte mult :) sa stii ca ma bucur ca ai participat la concurs.
RăspundețiȘtergereps. sa nu uiti sa votezi:)
" Iubirea oferă casei o temelie puternică, zidită în dragoste, pasiune și încredere"
RăspundețiȘtergere-ai spus aici un mare adevar. M-am regasit printre randurile tale. Daca ar fi sa dau o alta denumire articolului as spune "File din jurnalul unui artist"
Mi-a placut felul in care ai tratat subiectul. Printre randuri se citeste o doza mare de sensibilitate artistica. Ar fi multe de spus insa doresc sa ma rezum spunand sincere felicitari!
Iti multumesc Florentina pentru atentie si sinceritate!
ȘtergereAi scris extraordinar de frumos!
RăspundețiȘtergereM'am regasit cand ai spus ca un om fara iubire e fara casa; asa eram eu inainte sa te gasesc pe tine, iubirea mea.Iar gradina din curtea casei mele acum incepe sa infloreasca, ca semn de primavara, doar datorita tie.
Te iubesc!
Iar atunci cand gradinile noastre se vor preface intr-una singura, voi fi atat de fericit alaturi de tine iubirea mea!
ȘtergereMinunat articol. Şi în lumina ultimelor comentarii, chiar dacă prematur... casă de piatră! :)
RăspundețiȘtergereIti multumesc!
Ștergere